Trei sferturi dintre români se declară de acord cu unirea Republicii Moldova cu România, iar 63% dintre ei au o părere pozitivă despre declarația președintelui Traian Băsescu în legătură cu acest demers, considerat de șeful statului “următorul proiect politic” al țării.
Pe de altă parte, însă, aproape o treime dintre respondenți cred că majoritatea cetățenilor moldoveni nu sunt de acord cu unirea țării lor cu România, iar o cincime spun că românii nu sunt de acord cu această unire, relevă cercetarea realizată de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES).
Potrivit aceluiași sondaj, 64% dintre români au auzit despre declarațiile presedintelui Basescu, potrivit cărora “urmatorul proiect politic pentru România, după NATO și UE, este unirea cu Republica Moldova”, în legătură cu care doar 20% dintre respondenți au o părere proastă și foarte proastă, scrie MEDIAFAX.
De asemenea, peste 70% dintre respondenți sunt de acord cu declarația șefului statului conform căreia “acum e oportun să o spunem, avem acest obiectiv, dacă vor vrea moldovenii, am spus-o la Chișinău. Sunt convins că dacă la Chișinău va există un interes unionist, România va spune da”.
Cercetarea a fost realizată pe un eșantion de 1.132 persoane cu vârstă de minimum 18 ani, eroarea maximă tolerată fiind de A± 3 %.