România şi Bulgaria nu vor intra în spaţiul Schengen în 2014, a declarat preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, luni seara, pentru postul privat de televiziune din Franţa LCI.
“Este un amalgam incredibil între Schengen, imigraţie, Lampedusa, lucrători detaşaţi (în străinătate, n.red.). Este un amalgam care trebuie denunţat, pentru că altfel vom avea un puseu al mişcărilor extremiste care determină Europa să facă lucruri periculoase. România şi Bulgaria nu vor intra în Schengen pentru că există ţări care se opun”, a conchis preşedintele CE.
Într-un interviu acordat în septembrie postului public de radio din Bulgaria, Barroso afirma că România şi Bulgaria îndeplinesc criteriile de intrare în Schengen şi trebuie să primească o şansă de aderare cât mai curând.
“Bulgaria şi România îndeplinesc criteriile pentru aderarea la Schengen şi cred că va fi corect să li se acorde o şansă cât mai curând”, declara el.
România şi Bulgaria urmează ca, după o perioadă de tranziţie de şapte ani de la aderarea la Uniunea Europeană (UE), să adere la Spaţiul Schengen, înăuntrul căruia sunt eliminate controalele la frontieră între state membre.
Aderarea celor două state membre UE la Spaţiul Schengen a fost respinsă în septembrie 2011, la solicitarea Finlandei şi Olandei, care denunţau corupţia şi lipsa unor acţiuni concrete împotriva crimei organizate la Bucureşti şi, respectiv, Sofia.
Traian Băsescu nu este optimist
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, înainte de plecarea spre Paris, că decizia intrării României şi Bulgariei în Schengen depinde mult de raportul MCV, precizând că sunt probleme majore care ţin de decizii politice de la Bucureşti şi care nu îl fac foarte optimist.
“Am obţinut în Consiliul European, încă de anul trecut, în primăvară, ca la nivelul Consiliului Uniunii Europene, la JAI, să se ia în discuţie subiectul”, a spus şeful statului.
El a precizat că această decizie politică va trebui dusă la îndeplinire de Consiliul JAI, acolo unde este reprezentat Guvernul.
Preşedintele a arătat că momentul când va fi luat în discuţie subiectul intrării României şi Bulgariei în Schengen depinde mult de Raportul MCV, iar următoarea discuţie serioasă se poate face doar în urma unui raport MCV pozitiv.
“Domnul Barroso nu a spus că România nu va intra în Schengen în 2014, ci că nu va intra în Schengen la 1 ianuarie 2014”, a subliniat Traian Băsescu, precizând că ar fi două impedimente pentru intrarea în Schengen la 1 ianuarie.
“Unul dintre ele este că ne trebuie un raport MCV bun, şi nici Parlamentul, nici Guvernul nu strălucesc în a respecta criteriile cerute de un stat de drept”, a arătat şeful statului, adăugând că “Guvernul menţine oameni cu dosar penal în instanţă în activitatea de miniştri, iar Parlamentul are vreo trei, patru respingeri de prezentare în faţa procutorilor a unor membri ai Parlamentului”.
“În plus, din câte ştiu, e şi un membru al Parlamentului cu hotărâre definitivă a ICCJ că a fost incompatibil şi Parlamentul a decis că poate să rămână în Parlament”, a spus Băsescu.
El a continuat: “Avem probleme politice majore, care nu mă fac foarte optimist şi care din păcate nu ţin de mine şi nu ţin nici de DNA, nici de DIICOT, nici de Parchetul General şi nici de ICCJ, şi nici de lupta anticorupţei, ci ţin de voinţa politică. Oamenii ăştia nu vot putea minţi la nesfârşit românii că nu au noroc în viaţă sau se împiedică de Băsescu. Faptele lor sunt cele care împiedică procesul de integrare a României în Shengen”.
Şeful statului a precizat că acesta este un impediment, în ceea ce nu face Bucureştiul sau face împotriva uzanţelor şi cutumelor Uniuniii Europene “şi, uneori, chiar împotriva legii”.
MAE îşi manifestă încrederea
Ministerul Afacerilor Externe a anunţat, marţi, că “regretă modul inexact în care au fost preluate în presa din România declaraţiile” lui Barroso.
Preşedintele Barroso a reconfirmat, practic, poziţia de fond a Comisiei Europene cu privire la îndeplinirea în totalitate de către România (şi Bulgaria) a cerinţelor pentru aderarea la Spaţiul Schengen. Totodată, a deplâns amalgamul între aderarea României la spaţiul Schengen şi teme precum imigraţia, catastrofa de la Lampedusa sau mobilitatea lucrătorilor. A atenţionat, cu acest prilej, că aceste teme nu au legătură între ele şi riscă să alimenteze ascensiunea mişcărilor extremiste şi xenofobe, poziţie susţinută constant şi de România. Ministerul Afacerilor Externe, înţelegând substanţa afirmaţiilor preşedintelui Barroso, îşi manifestă încrederea în ceea ce priveşte menţinerea şi pe mai departe a unei atitudini corecte şi imparţiale a Comisiei Europene faţă de subiectul aderării României la spaţiul Schengen. Aceasta, mai ales în contextul în care, mai mult decât niciodată, trebuie încurajată încrederea cetăţenilor din statele membre în regulile şi funcţionarea proiectului european”, precizează un comunicat MAE.