„Hai să dăm mână cu mână/Cei cu inima română“. Români s-au simţit – şi au intrat în „horă“ – de-a lungul celor 155 de ani care au trecut de când s-a înfăptuit Unirea Mică, oameni simpli, studenţi rebeli, domnitori şi oameni politici. „Hora Unirii“, unul dintre cele mai cunoscute cântece cu mesaj patriotic, are o poveste la fel de tumultuoasă ca istoria acestei ţări.
Puţini sunt cei care să nu recunoască de la primele acorduri şi primele versuri „Hora Unirii“, o melodie care, în pofida popularităţii sale, nu a fost niciodată Imnul României. A marcat, în schimb, unul dintre cele mai importante momente din istoria noastră – Unirea Principatelor Române, înfăptuită de Alexandru Ioan Cuza, la Iaşi, pe 24 ianuarie 1959. „Hora Unirii“ este o poezie de Vasile Alecsandri (unul dintre cei mai importanţi paşoptişti), publicată pentru prima dată în 1856, în revista „Steaua Dunării“, condusă de Mihail Kogălniceanu. Avea însă să devină cunoscută abia după ce compozitorul moldovean Alexandru Flechtenmacher (fost director la Conservatorul de Muzică şi Declamaţiune dn Bucureşti) a compus muzica, A devenit un simbol naţional odată cu Unirea Mică, iar dansul în cerc simbolizează unitatea spirituală şi egalitatea între români. De-a lungul celor 155 de ani care au trecut de la Unirea Principatelor, „Hora Unirii“ a vibrat în sufletele românilor, chiar dacă istoria recentă a ţării noastre a cunoscut şi perioade grele. Iar spiritul acelor vremuri, deşi s-a repercutat asupra oamenilor, nu a putut distruge spiritul naţional. După cel de-al Doilea Război Mondial, când comuniştii au preluat puterea în România, Unirea Principatelor nu a mai fost sărbătorită, iar Hora Unirii a fost interzisă pentru o perioadă. Pe 24 ianuarie 1959, însă, spre surprinderea gazetarilor vremii – şi nu numai – autorităţile comuniste au decis să sărbătorească centenarul Unirii.
Copiii din şcolile elementare o auzeau pentru prima oară, căci sub actualul regim ziua de 24 ianuarie n-a fost sărbătorită, iar melodia «Horei Unirii» a fost interzisă.
„Toată lumea se întreaba ce a determinat regimul să dea o amploare atât de extraordinară sărbătoririi centenarului Unirii? (…) În şcolile de toate gradele au fost organizate manifestări aniversare; în întreaga ţară au fost organizate manifestări populare şi participanţii au cântat si au jucat «Hora Unirii» după versurile lui Vasile Alecsandri şi melodia lui Flechtenmacher; aceeaşi melodie s-a cântat în şcoli si a fost difuzată de posturile de radio. Copiii din şcolile elementare o auzeau pentru prima oară, căci sub actualul regim ziua de 24 ianuarie n-a fost sărbătorită, iar melodia «Horei Unirii» a fost interzisă. În plus, în versul «Între noi să nu mai fie decât flori si armonie», cuvântul «armonie» a fost înlocuit cu «omenie». În multe oraşe, numeroase şcoli au primit numele unor personalităţi care au luptat pentru Unire: Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu, iar altele au primit denumirea «Unirea», regimul devenind inconsecvent cu el însusi, fiindcă el este acela care acum mai bine de zece ani a dispus ca nicio şcoală să nu mai poarte numele unei personalităţi, ci numai un număr de ordine“, nota, la vremea respectivă, filozoful şi scriitorul Nicolae Bagdasar, potrivit „Dilemateca“.
„Hora Unirii“ nu a fost niciodată imnul României, dar a avut mai multe variante, interpretate de diverse coruri, dar şi de artişti foarte cunoscuţi. O interpretare celebră îi aparţine Mariei Tănase, într-una dintre înregistrările sale timpurii la Radio România.
Cei care au trăit în timpul regimului communist îşi amintesc, cu certitudine, că cele două ore de program TV zilnic se încheiau cu varianta instrumentală a „Horei Unirii“, în timp ce pe ecran era afişată stema României.
După Revoluţie, atunci când Unirea Principatelor a început să fie din nou sărbătorită cu fast, în toată ţara, mânaţi de sentimente mai mult sau mai puţin patriotice (sau electorale), preşedinţi, prim-miniştri şi politicieni români au intrat şi în această horă.
Sursa: adevarul.ro
