“Am ajuns la concluzia că e important să nu mai lăsăm să treacă timpul pe lângă noi. Ideal ar fi sa ne facem urgent rost de teme ale existenței, în care să credem cu adevărat. Din păcate, trăim într-o lume cu care nu ne putem identifica și vizavi de care nu poți să reacționezi decât afișând o detașare ironica. Asta atunci când nu-ți explodează mintea de draci, de dezgust, de panică morală și de panică a bunului-gust. Iar acestea sunt stări cu care ne confruntăm zilnic.
“Eu cred că la ora asta națiunea română doarme îngrijorător de profund, iar horcăitul acestui somn nu-mi sună deloc a bine. Stau uneori și ma-ntreb ce visează și m-apuca spaima. Că știți: sunt vise și sunt coșmaruri. Optimiști fiind, am putea spune ca națiunea română nu mai are coșmaruri. Ca de-abia am scăpat de cel mai aprig, respectiv toată perioada comunistă. Interesant ar fi de aflat dacă am scăpat realmente. Dar eu sper, cu toată ființa mea, că visurile românilor sunt drepte și limpezi, pentru că merităm, în sfârșit, o perioada de înseninare a frunții și a conștiinței, o ieșire din mizeria și din cataclismul moral prin care am trecut. 50 de ani au fost de ajuns. Sunt sigur că și bunul Dumnezeu e de acord cu termenul ăsta.
“Eu sunt foarte atașat ideii soluțiilor personale. Dacă fiecare dintre noi va găsi câte o soluție de bună calitate, până la urma vom reuși să ajungem în punctul în care ne vom spăla frumos pe față, ne vom strânge mâinile și vom spune: “Gata cu prostiile! Hai să ne-apucam de treabă!”. Și din nou zic: trebuie sa crezi în ceva. În iubire, în Dumnezeu, în dreptate, în armonie. În opinia mea, o națiune care își abandonează idealurile doar de dragul economiei de piață, mai ales sălbatică și comică așa cum e la noi, face o alegere nefericită.
“Dacă e o modă sa fii actor, atunci e o modă absolut nefericită. Actorii trăiesc foarte prost. Sunt plătiți mizerabil și rușinos. Și aici nu mă pot împiedica să nu discut problema spinoasă a necesității apariției unor agenții și impresari reali. Artiștii au nevoie de niște oameni competenți, care să fie în stare sa discearnă valoarea reală, din punct de vedere cultural, a unui actor, să se ocupe de el, să-i asigure un trai decent – fapt pentru care ar fi retribuiți după cele mai pure legi ale economiei de piață -, iar nu de făcători și organizatori de șușe, proveniți din foști activiști culturali, care în timpul lui Ceaușescu vindeau blugi și maieuri la mare, la 2 Mai. Știți cum este? Joci într-un film cu Robert De Niro partituri egale. El e plătit ca Robert De Niro, iar tu, românul, ca cel care-i spală farul de la mașină. Or, asta e o crimă morală, o nerușinare, o neobrăzare fără margini. Eu am refuzat oferta de a lucra cu Zeffirelli, pentru care am un mare respect, tocmai pentru că nu accept să fac parte din acest sistem nedemn, lipsit de verticalitate, care exploatează talentul românesc pentru câțiva arginți și care este întreținut de majoritatea caselor de producție, specializate în colaborarea cu străinii, care sunt conduse de oameni care nu mai iubesc de mult filmul și care nu mai au decât un unic zeu: contul din bancă.
“Din păcate, teatrul românesc se află într-un mare impas, în sensul că noi mai avem o sumă de actori fabuloși, însă din cauza vârstei, numărul lor scade, iar alte talente remarcabile n-au prea mai ieșit de pe băncile școlii. Totuși, în ultima perioadă, lucrurile par să se îndrepte. Actualmente, eu chiar exersez un optimism care le pare multora deplasat. Îi privește. Cert este că eu trăiesc cu credința că talentul românesc teatral renaște, că apar tineri care nu e musai să semene cu cei americani, ci care sunt ei înșiși și care aduc farmec, valoare și energie morală. Cea de-a doua gigantică problemă a teatrului românesc este vulgaritatea. Din păcate, ea face parte din noua înfățișare a societății de astăzi, care suferă de efectul de rigolă. Să vă explic ce înseamnă asta! Efectul de rigolă apare după o furtună teribilă, cu ploaie mare-mare, care curăță orașul și atmosfera. Ceea ce e excelent. Însă, după ce urgia a trecut, observăm că din canale iese ceva. Și ce poate să iasă? Mâzga, mizeria, murdăria și urâțenia. Acesta este efectul de rigolă.
“Biblioteca nu are răceala impersonală a computerului. Îmi sfătuiesc mereu studenții: citiți teatru din cărți, nu de pe internet. Nu toți sunt șocați de acest sfat-rugăminte. Semn bun. Istoria culturii e însângerată de ruguri pe care ard cărți! Un rug cultural pe care cine știe ce tâmpit decide să arunce calculatoare are semnificații minore fata de durerea arderii cărților. Cred.”
Adrian Pintea (9 octombrie 1954 – 8 iunie 2007)
SURSA: webcultura.ro
